Descriere rasa

Origine :
Boxer-ul a fost creat in Germania secolului al XIX lea, prin incrucisarea rasei Bullenbeisser (acum disparuta) cu Bulldogii adusi din Anglia. Stramosul Boxerului, cainele Bullenbeisser, era folosit intensiv la vanatoarea de mstreti, ursi si caprioare. In anii 1890 in Germania s-a decis stabilizarea rasei si infiintarea primului Boxer Club, iar primul standard al rasei a fost redactat in 1902, ramanand si astazi la fel de actual.
Rasa este actualmente recunoscuta de majoritatea organismelor de prestigiu in domeniu: FCI, AKC, ANKC etc.
Numele rasei a fost inspirat de pozitia de lupta caracteristica acestui caine, care sta pe labele din spate si boxeaza cu cele din fata. Totusi, aceasta teorie a provenientei numelui este destul de controversata .
Caracteristici :
Boxerul este un caine de talie mijlocie, cu aspect atletic, corp solid, scurt, care se inscrie intr-o forma patrata, cu musculatura bine dezvoltata, proeminenta. Miscarile sale sunt vioaie, mersul elegant si liber, tinuta mandra si nobila, infatisarea supla si eleganta.
Forma capului da acestei rase o fizionomie caracteristica. In primul rand, trebuie sa fie bine proportionat fata de restul corpului.
Partea superioara a capului, putin bombata, trebuie sa fie zvelta, fara obraji proeminenti. Frumusetea capului depinde de proportia armonioasa intre bot si partea superioara a capului, care nu trebuie sa fie prea mica. Botul trebuie sa fie bine dezvoltat, nu prea scurt, ascutit sau prea lung. Forma lui este influentata de aspectul celor doua maxilare si de dantura. Maxilarul inferior depaseste ca lungime pe cel superior (prognatism inferior), insa ambele trebuie sa fie mari. In fata, comisurile prezinta falduri groase si negre. Dantura este puternica si regulata. Nasul este usor turtit, insa mai putin plat decat al Bulldogului. Obrajii bine dezvoltati acopera usor botul. Urechile situate in varful capului, din 2002 nu mai pot fi taiate , de lungime potrivita si purtate vertical. Ochii exprima energie si inteligenta. Gatul este rotund si gros, destul de lung, tare si musculos, totusi uscativ, fara piele in falduri sau salba, cu ceafa proeminenta, legat de spate printr-o arcuire eleganta. Toracele este adanc, spinarea scurta, dreapta, lata, bine muscularizata. Coada prinsa sus pana in 2002 se taia scurt. Parul este scurt, lucios, strans aderent pe corp.
Temperament :
Boxer-ul este un caine deosebit de inteligent, cu un caracter puternic, foarte curajos, vesel, curios si energic. Loial si afectuos, el poate fi un companion minunat chiar si pentru familiile cu copii, iubindu-i si protejandu-i pe acestia. Este foarte activ si jucaus si se intelege bine si cu alte animale de companie. Totusi, pentru a va asigura ca nu aveti nici un fel de problema cu el, obisnuiti-l de mic atat cu prezenta altor caini cat si a altor animale. Cainii Boxeri sunt bine dispusi, spirituali, jucausi, curiosi si foarte energici. Sunt caini inteligenti,
ageri, care invata repede orice procedura sau tehnica de dresaj canin. Uneori, pot fi mai incapatanati si plictisiti.Cainii din rasa Boxer sunt buni pentru dresajul competitional. Sunt mereu in miscare, foarte legati de familia proprietarului.
Sunt caini loiali si afectuosi si sunt foarte cunoscuti pentru modul unic in care se inteleg cu copiii. Un caine Boxer bine crescut si socializat cum trebuie se va intelege de minune si cu alti caini sau alte animale de companie de pe langa casa ta.
Boxer-ul este un caine de paza excelent si poate retine un intrus in aceeasi maniera in care o face un Bulldog. Boxer-ul nu este un caine potrivit pentru oricine. Incepatorii, batranii si copiii ar trebui sa evite achizitionarea acestei rase extrem de energice si independente, care are nevoie de dominare constanta din partea unei maini ferme. Dresarea acestei rase de la varste cat mai fragede este indicata deoarece este un caine incapatanat, viclean si care va invata foarte repede sa-si domine stapanul, devenind foarte greu de controlat. Boxer este un caine demn si incapatanat, care are nevoie de un dresaj ferm, motivational si pozitiv, aplicat cu multa rabdare si constanta, de catre un stapan dominator.
Vizitatorii cunoscuti vor fi mereu intampinati mai zgomotos. Sunt caini mereu gata de munca sau de joaca. De asemenea, acesti caini au nevoie de mult companie umana. Se stie despre ei ca se pastreaza atletici chiar si la varste inaintate. Aceasta rasa de caini este considerata excelenta pentru paza datorita curajului sau.Un aspect interesant si caracteristic Boxer-ului este capacitatea sa de a-si folosi labutele asemanator unei pisici. Daca observati un Boxer in activitatea sa de zi cu zi veti ramane surprinsi de dexteritatea labutelor sale.
Utilizare :
Datorita calitatilor sale este usor de dresat. Curat, nepretentios, cinstit, fara prefacatorii sau viclenii, chiar si cand imbatraneste, boxerul este deopotriva un caine de paza, de companie sau utilitar, ca si caine de politie. El apara din instinct stapanul, casa sau masina. Privirea lui atat de blanda capata la nevoie un fulger metalic care ii indeparteaza pe raufacatori. Caine utilitar si de aparare, Boxerul este printre cei mai bine adaptati nevoilor omului.
Ingrijire :
Boxer-ul este un caine care are nevoie de mult exercitiu fizic in fiecare zi. Daca nevoia sa de miscare este satisfacuta (plimbari zilnice lungi, alergari, diverse alte activitati fizile) el se poate adapta vietii in apartament. Este un caine foarte activ si energic, care are nevoie de stimulente permanente pentru a se evita plictiseala si dezvoltarea unor probleme comportamentale sau a latratului excesiv.
Boxer-ul este un caine foarte curat, care se intretine singur asemanator unei pisici, iar blana sa este relativ usor de intretinut. El naparleste mediu si periajul regulat va va ajuta sa intretineti in bune conditii blana sa.
Boxer-ul prefera climatul temperat, putand avea probleme daca temperatura este prea scazuta sau prea ridicata.
Boli specifice :  Afectiunile specifice acestei rase sunt: cardiomiopatii, stenoze aortice, cancer, surzenie congenitala, alergii, displazie de sold, epilepsie, hipotiroidism. De asemenea, multi Boxeri sforaie, saliveaza excesiv si sufera de flatulenta. Boxerii sunt predispuşi spre tumori care apar aproape de inimă şi plămâni.